Guyana Franceza (6)

Somnul a fost lung dar nu si odihnitor. Ma trezeam transpirat mai tot timpul din cauza caldurii si ma tot ardea ceafa. La trezirea de dimineata am fost printre primii, savurand o cana de cafea 3 in 1 (stiu, nu aveam gusturi pe atunci recunosc) pe balconul caminului din cadrul liceului din Kourou. Nu mica ne-a fost mirarea mie si baietilor cand am realizat cu totii ca ne-am cam bronzat in conditiile in care tot timpul au fost nori pe cerul guyanez. Laurentiu ne-a spus de la bun inceput sa luam creme cu factor de protectie macar 26, soarele ecuatorial “musca” din piele si cand e ascuns dupa nori.

Ne-am strans in cantina cu totii si-am luat micul dejun. In doua ore stabilisem ca vom merge in piata centrala din Kourou unde vom lua interviuri unor oameni simpli pt a afla cat mai multe despre viata lor. Asta era pana la urma si scopul schimbului, scop care s-a deteriorat o data cu trecerea timpului probabil din cauza aceluiasi soare ecuatorial teribil de arzator.

Am ajuns in piata, intrebam tarabagii de unde sunt, ce mananca la masa, daca le place in Guyana, de ce au venit aici, care sunt problemele tarii. As vrea sa povestesc cateva raspunsuri dar noroc ca faceam parte din echipa lui Mon Ami, printre putinii cunoscatori de limba franceza in adevaratul sens al cuvantului, astfel ca el punea intrebarile noastre si el isi nota si raspunsurile. Ceea ce rezulta ca eu nu intelegeam foarte mult si imi notam totul pe un caietel mic in romana. Care l-am pierdut evident.

Nu am poze sa va arat, nu aveam nici macar un amarat de aparat foto proprietate personala.
Nu pot sa spun ca ai mei au fost saraci, dar dadusera cam 220 de euro pt transport (90% finantat din fonduri europene) si inca vreo 150 de buzunar copilului tembel de mine, bani din care 35 de euro am dat pe o pereche de casti fantastice Sony, in duty-free-ul aeroportului Charles de Gaulle. Asadar de unde bani de o camera foto ? Poate poate voi reusi sa gasesc la un moment dat pe la Talamb sau Buza Groasa un cd uitat de vreme.

Ce imi va ramane intotdeauna in minte sunt fructele care le puteai gasi in piata din Kourou: o multitudine de fructe exotice, viu colorate sau cu culori inchise, cu puf sau fara, cu tepi sau fara. Si dintre toate astea nu voi uita micile banane veri crude (5-6 cm), probabil cele mai dulci banane gustate de mine pana acum. Noroc cu vanzatorul haitian care s-a chinuit sa imi explice prin gesturi ca bananele mici si verzi sunt bune pentru mancat normal, iar daca sunt mici si galbene sunt cam amarui si din ele se face o supa locala.

Din pacate nu a mai reusit sa explice acelasi lucru si grupului de roman aprig doritor de a cumpara banane mici si galbene (cum adica, verzi, alea nu-s bune!) asadar vreo 2-3 au gustat probabil cele mai amare banane mancate de ei pana acuma.

Advertisements
Leave a comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: