Asteptarea, aceasta moarte a pasiunii

Au trecut aproape 6 (sase!) saptamani de cand am trimis dosarul cu actele pentru emigrare la Viena. Timp in care nu am primit nici o veste, nici macar un licar de speranta din partea biroului de emigrari in Canada. Am citit si am inteles ca asteptarea e partea cea mai grea, dar cat ma mai supun astia la chinuri, cat oare ?

Rasfoind din blog in blog, mai dau de oameni care au plecat deja. Ma incearca ganduri perfide, de parca isi baga dracu coada in mintile mele: ce-ar fi sa imi dau demisia si sa plec tata, oriunde dar sa plec o data pentru totdeauna in lumea asta mare ? UK suna bine, Irlanda e tot acolo. Bine ca ma duce destul capul sa nu fac o asa greseala, fara un job sigur acolo si implicit acte legale, esti mort in cateva luni cu tot cu economiile de o viata. (more…)

Advertisements

Ce mai ramane de facut ?

Zilele astea m-am simtit ca un prizonier intr-o cusca, invartindu-ma din colt in colt si masurand distante intre lucruri la nivel de pasi. Ma invarteam pe calcaie cand ajungeam la un perete si tineam mai tot timpul mainile la spate. In acest timp abordam o privire incruntata, de om pus pe ganduri in cautarea unei solutii. Cam asa arat eu cand sunt bonav si sunt scos din activitatea zilnica.

La ce ma gandeam ? Ma gandeam in primul rand ce naiba ma fac daca plecarea asta atat de mult visata nu imi merge. Nu sunt pesimist, dar prefer sa analizez toate fetele unei probleme si sa imi fac un plan pentru orice eventualitate. Cred ca singura solutie viabila in tara asta pentru asigurarea unui trai cat mai confortabil astfel incat sa impaci si timpul liber si munca intr-o proportie cat mai normala, e sa iti construiesti propria afacere. (more…)

Despre cateva alegeri gresite

In weekendul ce a trecut am reusit sa ma mai dreg un pic dupa raceala asta monstruoasa, ocazie cu care am surfat un pic pe net sa vad conditiile de indeplinit pentru a emigra in New Zealand si Australia. Asta de dragul de a vedea daca mai e vreun loc sub soare unde nu s-a auzit de marea natie de romani. Concluzia e ca daca nu ai facut o facultate/liceu cu profil real/tehnic/medicina ai zero sanse sa ajungi in aceste tari. Si mi-as fi dorit enorm sa stiu acest lucru atunci cand aveam 17 ani si ma gandeam la ce facultate sa ma inscriu.

Pe atunci ni se pareau a fi din start ratati cei care alegeau sa devina ingineri, electricieni, stomatologi, arhitecti. Mult prea multa scoala si mult prea mult timp pierdut pana reusesti sa iti faci un rost in viata. Acum regret ca nu m-a dus capul sa nu merg cu valul. Erau si alte vremuri, iar la varsta aia ti se parea plauzibil  ca tu, Georgica Pulete din Papusoii de sub deal,  sa ajungi sa fii angajat la Parlamentul European datorita studiilor tale facute. Habar nu ai la varsta aia cum ti-o trage viata. (more…)

Imi iau vacanta!

Pentru ca de la atata frecat de concitadine in metrou (unii ar numi chestia asta aglomeratie) am prins un virus numit raceala, de ti-e mai mare dragul de el. Umerii ma dor de zici ca am fost la sala, cineva mi-a pus nisip in lentilele de contact iar fata pare ca a avut o scurta intalnire cu Bute.

Sarbatorind aceasta stare de spirit printr-un cocktail de Fervex indulcit cu Nurofen si cu un lime de Olynth pe margine (jur ca aceasta combinatie mi-a fost recomandata de un medic), am luat brava decizie de a ma preda inamicului. Nu mai rezist aici pe baricade la birou, asa ca ridic steagul alb si ma predau.

Viva la revolucion!

 

Guyana Franceza (7)

Ar fi cazul sa descriu un pic si ceata asta mai pestrita a noastra, acum pe jumatate neagra datorita soarelui guyanez:

Buza Groasa – avea, dupa cum va inchipuiti o buza groasa. Mi-a fost amic bun si ne-am distrat destul in pana cand la un moment dat in Germania, i-am cam suflat o fatuca de sub nas. Scuza ca eram cam baut atunci nu prea tine, nesimtit am fost si pentru asta m-a cam tinut minte. Eu credeam ca am ingropat securea razboiului in vagonul restaurant dintr-un tren ce ne ducea spre Dresden. Foolish me, nici acum nu imi vorbeste. (more…)

Cum te motivezi sa emigrezi

Stau la biroul meu de la etajul 9 si ma uit la panorama orasului care mi se intinde in fata: 2 turnulete mai rasarite, multe cladiri de pana in 5 etaje cu cateva macarale printre ele, varful pasajului Basarab si o antena radio destul de “zgarietoare pe retina”. In fundal cerul e de un gri spalat cu tente vagi de albastru, si e innorat. Asta e Bucurestiul zilelor noastre.

Am uitat in ultimele zile care e motivatia mea, prins fiind cu alte chestii urgente pe la munca si cu mocirla asta pe care o numim viata in Romania. Iar azi de curiozitate am deschis street view-ul din google, cautand o anumita intersectie despre care am citit pe un blog. Si daca tot eram acolo, am cautat rapid Toronto si am “aruncat omuletul” pt street view undeva  pe niste stradute necunoscute mie din acest oras. (more…)

Suntem o natie de tristi!

Mi-e sila si scarba sa mai aprind TV-ul. Televiziunile romanesti intra intr-un fel de febra aftoasa cand afla de un vecin de-a lui Mailat care ne duce faima mai departe in lume. Reusesc cumva sa il introduca in loop-ul infinit de stiri, acolo langa divortul pepe-oana, iri-moni si redau loop-ul pana la imprimarea acestuia in pixeli tv-ului. Mai nou am impresia ca daca ma uit la Discovery, Bear Grills imi va explica cum se supravietuiesc intr-un divort monden.

In Romania, fiecare carpa de om care prezinta un crac, un san, intra intr-o combinatie, e fiica/fiul cuiva este imediat ridicat la nivelul de vedeta. Ii vad fata in tabloide, in metrou, la tv, pe internet, urmeaza sa ma bantuie in somn.  Ma simt agasat de stirile astea goale care ma fac sa apas cu mai multi draci pe butonul de + de pe telecomanda pentru a schimba canalul. (more…)