Unele motive pentru care imi va fi totusi dor

Am vorbit mult, si simt ca mai am enorm de mult de explicat referitor la multitudinea de chestii care nu imi convin in tara asta si ma imping sa emigrez. Si totusi, nu pot sa fiu ipocrit si sa spun ca nu exista deloc si parti frumoase in aceasta poveste de basm horror, numita Romania.  Pe langa faptul ca imi va fi dor de familie si putinii prieteni ramasi, de care zic ca e normal sa ne fie tuturor dor, mai pot adauga la lista si culesul viei, o activitate care a ajuns la rang de festival al toamnei in familia mea si rivalizeaza chiar cu masa de Craciun.

La inceput sau mijloc de octombrie se culeg strugurii, depinde de ce vara am avut si de ce a mai ramas din struguri dupa ce au trecut pe acolo si manutele iscusite a portoricanilor locali. Iar asta e un prilej perfect de a aduna toata familia la un loc.  Daca atunci cand eram mic mi se parea o corvoada sa aduni sute de kg de struguri, ultima oara cand am participat am facut-o chiar cu drag pentru ca de pe atunci realizam ca asa ceva nu am sa mai fac cativa ani buni de acum inainte.

Via pe care o avem, da in ani buni pana pe la 2000 de litri de vin, iar culegerea strugurilor dureaza o zi intreaga cu un arsenal de 15 oameni. Se pleaca de dimineata din Oradea, cu mai multe masini, gruparea urmand sa se faca in curtea bunicilor. Se strang 15-20 de oameni inarmati cu galeti foarfeci si cutite si se pleaca spre vie. Mama si cu inca o femeie sunt responsabile mai mult de pregatirea catorva bucate de pus pe masa, bucate care l-ar face invidios si pe Adi Hadean : zacusca de vinete simpla sau cu ciuperci, o salata de cartofi cu ceapa si sunculita, niste cartofi incinsi pe un disc, la sfarait cu niste ceafa de porc si cotlete de porc. Toate stropite cu must proaspat si o idee de palinca de Bihor. Yum yum!

Se porneste din varf de deal, sa ne ajute si gravitatia. In nici 10 minute incepe sa apara primul sac care trebuie dus tocmai jos la “pivnita”. De obicei il iau eu in spate si cobor unde ma asteapta tata sa il incarcam intr-un aparat din 1913 care separa struguri de ciorchine si care functioneaza perfect la aproape un secol de la construire. Implica o roata uriasa zimtata, site si palete. Se incarca pe sus, printr-o parte ies ciorchinii si pe jos boabele de struguri sparte. E nevoie de 2 oameni la invartit roata respectiva pentru ca imiplica mult efort fizic.

Distractia e mai degraba sus in vie: se povestesc noutatile din viata fiecaruia, intamplari hazlii si multe amintiri care parca atunci rasar la suprafata. Pe mine toata lumea ma intreaba cum e la Bucuresti, fiecare avand in cap o imagine horror sau una idilica cand vine vorba de acest oras, depinzand mai mult de varsta. Toata nebunia cu culesul viei, dureaza evident pana se culeg toti strugurii. Chestie care se intampla la sfarsit de zi, moment in care fiecare participant primeste 1 sac de struguri si niste must pentru degustat acasa.

Comuniunea asta intre oameni care nici macar nu ne sunt rude, ci doar vecini, colegi de munca si amici sau cunoscuti, pentru atingerea unui scop final chiar daca recompensa nu e mare, nu cred ca pot intalni nicaieri altundeva in lume. Si de asta imi va fi dor un pic. Iar anul asta, exact ca si in anii trecuti, am ratat-o.

Advertisements
Leave a comment

2 Comments

  1. nu m-ar face invidios ci bucuros, mamele gătesc cel mai bine:)

    Reply
    • Bine zis, in acceptiunea fiecaruia, mama gateste intotdeauna cel mai bine! Sa inteleg ca de la dansa ti se trage pasiunea pentru gatit ?

      Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: